Astăzi, în parcul „Valea Morilor” din municipiul Chişinău, a avut loc ediţia din acest an a Ştafetei combinate în memoria colaboratorilor căzuţi la datorie, un eveniment sportiv cu profundă încărcătură simbolică, organizat de Clubul Sportiv Central „Dinamo”.
Evenimentul a reunit șase echipe reprezentative ale structurilor din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, care au demonstrat nu doar spirit de competiție, ci și solidaritate și respect față de colegii care și-au dat viața în slujba patriei. Au participat echipele din partea: Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), Inspectoratului General al Poliţiei (IGP), Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF), Inspectoratului General de Carabinieri (IGC) și Academia „Ştefan cel Mare” a MAI, care a fost reprezentată de un lot mixt alcătuit din angajaţi şi studenţi.
Competiţia s-a desfășurat într-un cadru organizat, dar emoționant, fiecare participant alergând cu gândul la cei care au servit cu devotament patria și au plătit prețul suprem.
Clasamentul final al competiției este următorul:
- locul I – Inspectoratul General al Poliţiei;
- locul II – Academia „Ştefan cel Mare” a MAI;
- locul III – Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
Evenimentul a reamintit tuturor că memoria eroilor noștri rămâne vie prin fapte, tradiții și prin continuitatea unei misiuni comune: aceea de a apăra și servi cu onoare Republica Moldova.

















