„Protecția consumatorilor: abordări integrate în sistemul juridic”

În contextul Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor, în perioada 13-14 martie 2025, Centrul European al Consumatorului din Republica Moldova în parteneriat cu Academia „Ștefan cel Mare” a MAI, Academia de Studii Economice din Moldova şi Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, România, au organizat Conferința științifică internațională „Protecția consumatorilor: abordări integrate în sistemul juridic”.

La deschiderea conferinței, în prima zi, au participat Secretarul de Stat al  Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Cristina Ceban şi şefa de echipă Competitivitate și Creștere Economică a Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Julda Kielyte. Iar în a doua zi – ofițerul de Politici pentru Aplicarea Legii privind Protecția Consumatorilor al Comisiei Europeane, Stephanie Darmanin, care a accentuat importanța îmbunătățirii continue a cadrului de protecție a consumatorului atât în aria Uniunii Europene și a statelor membre, cât și în Republica Moldova. Totodată, doamna Darmanin a apreciat efortul organizatorilor evenimentului pentru caracterul internațional al Conferinței științifice, subliniind importanța organizării unor asemenea întruniri, în contextul prioritizării domeniului protecției consumatorilor la nivel legislativ și cel de informare și conștientizare a societății civile.

Directoarea executivă a Centrului European al Consumatorului din Republica Moldova, Mihaela Pascal, a specificat: „Lansarea primei ediții a acestei Conferințe internaționale, inițiată de Centrul European al Consumatorului în calitate de organizație de protecție a consumatorilor, reprezintă un pas important în consolidarea cadrului de protecție a consumatorilor din Republica Moldova, într-o etapă esențială a parcursului european al țării. Pentru a răspunde provocărilor actuale, este necesară o abordare integrată, care să implice autoritățile, mediul academic, societatea civilă și partenerii de dezvoltare din țară și din UE. Această conferință a oferit platforma ideală pentru un dialog constructiv, facilitând identificarea soluțiilor legislative, promovarea bunelor practici internaționale și schimbul de experiență între experți din diverse domenii”.

Prezent la eveniment a fost şi rectorul Academiei „Ştefan cel Mare”, Dinu Ostavciuc, care a menţionat: „De-a lungul istoriei, protecția consumatorilor a fost un element cheie în menținerea echilibrului economic și social. Academia „Ștefan cel Mare” a sprijinit această conferință din dorința de a încuraja colaborarea între mediul academic, autorități și societatea civilă, pentru a identifica soluții care să asigure transparența, siguranța și respectarea drepturilor consumatorilor. Printr-un dialog constructiv și printr-un schimb de bune practici, ne propunem să contribuim la consolidarea unui cadru legislativ modern, adaptat provocărilor economice actuale și aliniat la standardele europene”.

Gazda forului ştiinţific s-a oferit a fi Academia „Ştefan cel Mare”, desfăşurând întrunirea în format hibrid şi reunind peste 100 de participanți din 6 țări, care au reprezentat un şir de entităţi şi domenii: Comisia europeană; autorităţi responsabile de protecţia consumatorilor; sistemul judecătoresc; mediul academic şi societatea civilă, toţi identificând soluţii în vederea consolidării consumatorilor la nivel naţional şi internaţional.