În contextul colaborării poliţieneşti internaţionale, la data de 2 august 2017 în incinta Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI a avut loc vizita de lucru a reprezentantului Universităţii de Poliţie din or. Münster, Germania, dl. Heinz Albert Stumpen, şef superintendent al Facultăţii Transport şi Psihologia Traficului, colonel de poliţie.
În cadrul întrevederii s-au discutat mai multe aspecte privind colaborarea între aceste instituţii de învăţământ, în special, s-a pus accent pe posibilitatea organizării şi desfăşurării unor programe de mobilitate academică. Ambele părţi au pledat pentru semnarea unui acord interuniversitar de colaborare.
Totodată, au fost punctate perspectivele de dezvoltare a cooperării pe dimensiunea asigurării siguranţei traficului rutier prin prisma unui schimb de bune practici şi experienţe, precum şi alte subiecte ce ţin de proiecte şi iniţiative comune în procesul de instruire. Toate acestea constituie un instrument important în realizarea sarcinilor de bază ale instituţiei, care rezultă din obiectivul strategic de integrare a statului nostru în UE.
Domnul Heinz Albert Stumpen a dat o apreciere înaltă activităţii corpului profesoral-didactic implicat în instruirea calitativă a cadrelor pentru MAI în cele trei cicluri de învăţământ superior existente în Academia „Ştefan cel Mare”, remarcând ajutorul oferit de către acesta practicienilor prin elaborarea ghidurilor operaţionale, care conţin un şir de situaţii tip întâlnite zilnic în diverse activităţi poliţieneşti. De asemenea, a manifestat un deosebit interes faţă de poligonul multifuncţional din cadrul Academiei, destinat instruirii şi perfecţionării angajaţilor MAI prin simularea diferitor situaţii de intervenţie poliţienească.
Dl Heinz Albert Stumpen şi-a arătat deschiderea şi dorinţa de a coopera cu Academia ,,Ştefan cel Mare”, subliniind importanţa stabilirii şi dezvoltării bunelor relaţii de colaborare, care vor facilita dezvoltarea prosperă a instituţiilor noastre de învăţământ superior.