Împreună suntem uniți împotriva violenței!

Academia „Ştefan cel Mare” a MAI se alătură Campaniei anuale cu privire la eliminarea violenței împotriva femeilor „16 Zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, demarată în perioada de 25 noiembrie – 10 decembrie 2021. Campania reiterează necesitatea de a lupta pentru eradicarea violenței în bază de gen și asigurarea sentimentului de siguranță.

La 01 decembrie curent, Direcţia dezvoltare profesională a organizat o întrevedere cu doamna Dominika Stojanoska, reprezentanta țării UN Women Moldova, în cadrul căreia au participat 34 funcționarii publici cu statut special, care au fost prezenți la cursul de formare managerială de bază. Dialogul s-a axat pe unele aspecte de referință, așa cum sunt formele de violență și identificarea inițiativelor comune și implementarea în practică a soluțiilor eficiente în vederea eliminării violenței împotriva femeilor și fetelor, prin intermediul reformelor legislative, inițiativelor de politici, implementarea programelor de prevenire și răspândire a acestui fenomen la nivel local și național, etc.

În același context, reprezentanta Asociației Promo-LEX, doamna Lilia Potîng, a desfășurat un atelier de lucru  cu ofițerii în domeniul juridic din cadrul subdiviziunilor MAI, prezenți la cursul de formare  profesională continuă “Activitatea juridică”. Scopul acestei întruniri fiind sporirea nivelului de profesionalism al angajaților în diverse situaţii profesionale sub aspect practic şi normativ, precum şi identificarea soluțiilor, mecanismelor de luptă împotriva fenomenul violenței în familie.

Notă: În Republica Moldova, această campanie se organizează de 20 ani consecutiv de către Guvernul Republicii Moldova, autoritățile locale, organizațiile internaționale și societatea civilă.