Expoziţia cu tematica „Evoluţia flotei militare în perioada domniei lui Ştefan cel Mare şi Sfînt”

La 02 iulie curent se împlinesc 511 ani de la trecere în nefiinţă a Domnului Moldovei Ştefan cel Mare şi Sfînt. În instituţia ce-i poartă cu mîndrie numele şi decoraţia militară supremă a Republicii Moldova a avut loc o expoziţie cu tematica „Evoluţia flotei militare în perioada domniei lui Ştefan cel Mare şi Sfînt”. În cadrul expoziţiei studenţii şi oaspeţii instituţiei au fost familiarizaţi cu biografia marelui conducător de oşti, meritele sale şi evenimentele la care a participat această personalitate notorie. Expoziţia a inclus picturi tematice, sculptură, obiecte proprii perioadei de referinţă, precum şi replici ale drapelelor de luptă şi ale blazoanelor Domniei Sale. Totodată participanţii au vizionat filmul documentar de scurt metraj: „Evoluţia flotei militare în perioada domniei lui Ştefan cel Mare şi Sfînt”, realizat în anul 2014 de către Academia „Ştefan cel Mare” în parteneriat cu Asociaţia Obştească „Tradiţii militare”.