CUPA EROILOR

În conformitate cu scrisoarea Clubului sportiv central „Dinamo” a MAI nr.01/80 din 16.02.2023, în baza solicitării Uniuni Naţionale a veteranilor Războiului pentru Independenţa Republicii Moldova nr.5 din 05.01.2023 şi la  indicaţia conducerii MAI, Academia „Ştefan cel Mare” a MAI a participat la Concursul Naţional militar-sportiv patriotic „Cupa Eroilor”, ediţia XV-a, consacrat memoriei Eroilor căzuţi în Războiul pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova şi angajaţilor structurilor de forţă căzuţi la datorie, desfăşurat la 18.02.2023, în cadrul Complexului sportiv „Moldova”, str. Kiev, 153 din mun. Bălţi.

 Deschiderea oficială a concursului a avut loc la Monumentul Domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt (scuarul Primăriei mun. Bălţi), prin depunerea de flori de către organizatorii concursului, reprezentanţi ai MAI şi ai Ministerului Apărării, reprezentanţi ai asociaţiilor obşteşti, veterani de război şi participanţi.

În competiţie au intrat 6 echipe din cadrul IGP, INSP, IGSU, IGC şi Ministerul Apărării, concurând  în cadrul probelor sportive de trântă naţională şi minifotbal. În rezultatul competiţiei  echipa Academiei „Ştefan cel Mare”, a devenit campioană absolută la toate probele incluse:

  1. Trânta naţională:

la categoria 70 kg – locul I,  Bujoreanu Gheorghe (anul IV) şi locul II, Braguţa Petru (secţia 3B);

la categoria +90 kg – locul I, Taran Mircea, (asistent universitar), locul III, Suparschi Nicolae (secţia 1B).

  • Minifotbal – locul I.

Performanţele obţinute în cadrul probelor s-au consolidat în clasamentul final pe echipe, în rezultatul căruia Academia „Ștefan cel Mare” a MAI, a devenit campioana „Cupei Eroilor” al şaselea an consecutiv.