La data de 01 decembrie 2017, începînd cu ora 10:00, în Sala sportivă a Complexului sportiv „Dinamo”, str. Gh. Asachi, 23 A, a avut loc Campionatul deschis al Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI la Judo în memoria lui Valentin Guţu – vicecampion mondial şi european la judo, premiant la multiple competiţii internaţionale şi naţionale, maestru al sportului de categorie internaţională, antrenor emerit al Republicii Moldova, vicepreşedinte al Comitetului Naţional Olimpic al Moldovei, preşedinte al Federaţiei Naţionale de Judo, Cavaler al Ordinului „Ştefan cel Mare”. În luna septembrie curent ar fi împlinit 75 de ani.
Evenimentul a fost onorat de prezenţa dlui Alexandru Jizdan, ministru al afacerilor interne; dlui Simion Carp, secretar general de stat al MAI; Excelenţei Sale, dl Masanobu Yoshii, Ambasador al Japoniei în Republica Moldova; soţiei regretatului Valentin Guţu, dna Elena Guţu; şefilor de subdiviziuni ale MAI, veteranilor MAI; veteranilor sportului, antrenorilor emeriţi şi a sportivilor de performanţă; conducerii, corpului profesoral didactic şi studenţilor Academiei „Ştefan cel Mare”; reprezentanţilor mass-media şi a altor oaspeţi de onoare.
Participanţii la turneu, în număr de 100 de sportivi, au reprezentat subdiviziunile desconcentrate ale Ministerului Afacerilor Interne: Academia „Ştefan cel Mare” (Academia); Inspectoratul General al Poliţiei (IGP); Brigada de poliţie cu destinaţie specială „Fulger” (BPDS „Fulger”); Departamentul Trupelor de Carabinieri (DTC); Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) şi Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat al Republicii Moldova (SPPS).
Rezultate individuale:
Categoria 60 kg
Locul I – Tănase Bogdan – Academia
Locul II – Chironda Vadim – Academia
Locul III – Corciubaş Oleg – IP Ciocana
Locul III – Stratu Ştefan – Academia
Categoria 66 kg
Locul I – Prepeliţa Andrei – DTC
Locul II – Bozianu Vasile – Academia
Locul III – Chiosea Alexandru – IGPF
Locul III – Secrieru Maxim – Academia
Categoria 73 kg
Locul I – Balmuş Nicolae – SPPS
Locul II – Bragagiu Mircea – IGPF
Locul III – Danu Sergiu – Academia
Locul III – Dobrovolschi Sergiu – DTC
Categoria 81 kg
Locul I – Panuş Gheorghe – BPDS ,,Fulger’’
Locul II – Cîrîcu Ion – IGPF
Locul III – Duşcinschi Vitalie – DTC
Locul III – Bucarciuc Nicanor – IP Hînceşti
Categoria 90 kg
Locul I – Priţevatîi Ghenadie – Academia
Locul II – Darii Alexandru – SPPS
Locul III – Munteanu Gleb – Academia
Locul III – Scurcan Alexandru – IP Hînceşti
Categoria 100 kg
Locul I – Tachii Denis – DTC
Locul II – Graur Sergiu – SPPS
Locul III – Burlac Alexandru – SPPS
Locul III – Cibotari Ştefan – IP Ciocana
Categoria +100 kg
Locul I – Taran Mircea – Academia
Locul II – Cimpoieş Ruslan – Academia
Locul III – Donighevici Dumitru – DTC
Locul III – Semionov Radov – IP Ciocana
Campionatul la Judo face parte din şirul de evenimente consacrate emeritului antrenor şi sportiv Valentin Guţu şi anume: Expoziţia jubiliară în cadrul Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI; întruniri la locul de baştină cu elevii gimnaziului din satul Horodişte, raionul Donduşeni; realizarea filmului documentar „In memoriam – Valentin Guţu”; elaborarea pliantelor cu informaţii despre viaţa şi activitatea sa.
În anul 2011, în semn de recunoştinţă faţă de meritele acestei personalităţi notorii, o stradă din capitală a fost redenumită în cinstea sa. Iar în anul 2012 a fost inaugurat Complexul sportiv al Academiei „Ştefan cel Mare” în numele lui Valentin Guţu.
Reputatul sportiv al secolului XX, fondatorul Clubului sportiv „Dacii”, a adus un aport imens la dezvoltarea sportului de performanţă, contribuind la dezvoltarea culturi fizice, pregătirea sportivilor de talie naţională şi internaţională, perfecţionarea cadrelor de antrenori, arbitri şi instructori obşteşti pentru MAI, precum şi formarea profesională a multor generaţii de poliţişti.
Valentin Guţu a deschis pentru publicul larg din Republica Moldova stilul de luptă Judo, care este probă olimpică, apropiind tradiţiile ţării noastre de tradiţiile Japoniei – ţară originară a stilului de luptă Judo. Sportivul nostru a fost înscris în Analele Ţării Soarelui Răsare, ca fiind unul dintre cei ce au izbutit să obţină locuri premiante la multe turnee internaţionale la Judo.
Este de datoria noastră de a organiza astfel de turnee pentru a aminti despre cei care şi-au sacrificat viaţa pentru valorile naţionale. Trebuie să fim mîndri că pe acest pămînt s-au născut mulţi oameni de valoare, că vatra noastră strămoşească este un piedestal de lansare a marilor sportivi.
Arhiva Televiziunii Naţionale păstrează şi astăzi înscrieri de la campionatele naţionale şi internaţionale de Judo şi Sambo, la care a participat Valentin Guţu şi debutul său în filmul artistic „ Zece ierni pe-o vară”.
În contextul dat în subdiviziunile desconcentrate ale Ministerului afacerilor interne se renovează săli de sport şi poligoane specializate pentru realizarea pregătirii profesionale a personalului, astfel fiind promovat sportul de performanţă şi modul sănătos de viaţă în rândul angajaţilor, acordând o deosebită atenţie tinerei generaţii.
JcO-SARUvn0