În perioada 24-25 aprilie 2025, Academia „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova a participat la Conferința Științifică Internațională a Studenților, organizată de Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București, România. Tema ediției din acest an a fost „Cunoștințe interdisciplinare în domeniul ordinii publice și securității naționale”.
Evenimentul a reunit studenți, cadre didactice și cercetători din instituții de învățământ superior din țară și din străinătate, oferind o platformă de dialog științific și schimb de bune practici în domeniile ordinii publice, securității naționale, dreptului și managementului situațiilor de urgență.
Academia „Ștefan cel Mare” a MAI a fost reprezentată de o delegație academică formată din angajați și studenți, care și-au prezentat contribuțiile științifice.
Participarea reprezentanților noștri la acest forum științific internaţional, evidențiază angajamentul instituției în promovarea excelenței academice și consolidarea cooperării educaționale între instituțiile de învățământ din Republica Moldova și România, în sprijinul formării viitorilor specialiști în domeniul securității și ordinii publice.










