În spiritul promovării limbii române literare și a valorilor culturale naționale, un grup de studenți alolingvi din cadrul Academiei „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, a participat recent la lansarea romanului „Predicile de la pianul din bibliotecă” de Traian Vasilcău, eveniment desfășurat în incinta Centrului Academic Internațional „Mihai Eminescu” din Chișinău.
Activitatea a fost coordonată de șefa Departamentului limbi moderne, Diana Șevcenco, care a susținut o intervenție dedicată semnificațiilor profunde ale romanului și valențelor sale spirituale. Vizita a fost valorificată de studenți ca un exercițiu practic de dezvoltare a competențelor și de familiarizare cu universul literaturii române contemporane.
Evenimentul a reunit personalități marcante ale culturii naționale, printre care academicianul Mihai Cimpoi, scriitoarea Claudia Partole, directoarea Centrului Elena Dabija, alături de Iurie Brașoveanu, Veronica Bumbu, Olesea Dîngași și alții. Dialogurile purtate între tineri și invitați au subliniat importanța educației culturale și a memoriei identitare.
Această participare demonstrează angajamentul instituției de a forma profesioniști conectați, nu doar la cerințele domeniului lor de activitate, ci și la valorile culturale și lingvistice esențiale pentru o societate coerentă, conștientă de propriile rădăcini și responsabilă față de viitor.






