Prim-ministrul Vlad Filat însoţit de ministrul Afacerilor Interne Dorin Recean, au vizitat studenţii Academiei “Ştefan cel Mare”

La data 25 septembrie 2012, Prim-ministrul Vlad Filat însoţit de ministrul Afacerilor Interne Dorin Recean, s-au întîlnit cu studenţii anului I ai facultăţilor Drept şi SOP. În cuvîntul său de salut, Prim-ministrul Vlad Filat a spus că vizita sa la Academie nu este una întîmplătoare, căci şi-a dorit să se întîlnească cu tinerii studenţi care sunt prezentul, dar mai cu seamă viitorul Republicii Moldova. Prim-ministrul le-a vorbit tinerilor despre procesele de reformare prin care trece Republica Moldova şi nemijlocit structurile de forţă ale ţării. Vlad Filat a menţionat că Academia este, în primul rînd o instituţie de educaţie de elită, aici studenţii obţin nu doar cunoştinţe, ci şi abilităţi, care să-i ajute să înfrunte provocările în activitatea ulterioară, să asigure ordinea în stat, să ofere cetăţenilor încrederea în această ordine
Referindu-se la modul în care va trebui să arăte poliţia în viitor, Premierul a spus că aceasta trebuie să fie profesionistă, incoruptă, eficace, de încredere, depolitizată, mai vizibilă. “Reforma MAI înseamnă crearea unui serviciu public pe măsura aşteptărilor cetăţenilor. Înseamnă crearea unui sistem unic, dar diversificat şi desconcentrat al Ministerului Afacerilor Interne, în care poliţia, poliţia de frontieră, pompierii, salvatorii şi carabinierii au un loc special şi au posibilitatea activităţii profesionale separată de deciziile politice. Dar acest sistem este unitar şi el oferă posibilitatea angajării profesionale pentru multe persoane tinere, pentru care valorile europene ale apărării drepturilor omului, apărării libertăţilor persoanelor, dreptul la viaţă personală şi dreptul la exprimare sînt componente de nezdruncinat în care aţi crescut şi sînteţi educaţi. Voi sînteţi cei care veţi aduce aceste standarde la implementare într-o nouă poliţie, o poliţie care stă în serviciul cetăţeanului”, a mai spus Premierul. Vlad Filat a anunţat că va fi lansată “Iniţiativa pentru securitate publică”, ce reprezintă un set de documente care vor duce la transformarea Ministerului Afacerilor Interne într-o instituţie ce răspunde aşteptărilor cetăţenilor şi rigorilor europene.
La rîndul său, ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean a spus, că şi Academia “Ştefan cel Mare”, la fel ca şi MAI, va trece printr-un proces de transformare, astfel încît, la absolvire, instituţia va fi diferită decît la admitere. Ministrul a precizat că, noua academia va pregăti cadre profesionale care oferă societății servicii. Cadre care se vor întoarce în societate, se vor întoarce în comunități, care vor cîştiga încrederea oamenilor. În cadrul ședinței Guvernului, dlui va veni cu iniţiativa pentru securitate publică, care este un set de documente ce va transforma Ministerul Afacerilor Interne şi Poliţia. Din această iniţiativă fac parte noua Lege a poliției, noua lege a Corpului de Carabinieri, noua structură a Ministerului și a Poliției. Această inițiativă are la bază analiza funcțională a ministerului, efectuată împreună cu experții Uniunii Europene. Integrarea europeană înseamnă și integrarea oamenilor în valorile europene. La rîndul lor, studenţii au adresat Premierului mai multe întrebări, dar şi l-au invitat pe Vlad Filat la ceremonia de depunere a jurămîntului faţă de Patrie, care va avea loc la 5 octombrie. Premierul a acceptat invitaţia. Oaspeţii au vizitat sălile de clasă, laboratoarele, biblioteca, sala de sport, tirul.