Academia „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne și Agenția Proprietății Publice au semnat la data de 6 mai 2025, un Acord de colaborare menit să consolideze relațiile instituționale și să susțină dezvoltarea de activități comune în domenii de interes strategic pentru ambele părți.
Scopul principal al parteneriatului este edificarea unui cadru eficient de cooperare interinstituțională, care să sprijine: formarea profesională și dezvoltarea capacităților studenților, realizarea de studii, analize și politici privind gestionarea proprietății publice, promovarea inovației sociale și a unei economii sustenabile.
Parteneriatul prevede organizarea în comun a activităților academice, științifice, practice și de voluntariat, printre care se numără stagii de practică, conferințe, mese rotunde, proiecte educaționale și sesiuni informative.
Cele două instituții vor coopera, de asemenea, în vederea diversificării metodelor de instruire, facilitării schimbului de experiențe și promovării exemplelor de bune practici în domeniile administrativ, educațional și economic.
Prin semnarea acestui acord, părțile își reconfirmă angajamentul comun de a contribui activ la dezvoltarea unei societăți moderne, echitabile și reziliente, în care tinerii profesioniști beneficiază de pregătire de calitate și oportunități concrete de afirmare.




