Anual, la data de 3 decembrie, comunitatea mondială marchează Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi. În semn de solidaritate, astăzi, 4 decembrie 2024, în cadrul Academiei ,,Ştefan cel Mare” a MAI a fost desfăşurată Masa rotundă studenţească cu genericul ,,Provocări și perspective în contextul protecției drepturilor persoanelor cu dizabilități”.
La acest forum, organizat de Cercul ştiinţific ,,Areopag” al Catedrei drept public, securitate a frontierei, migrație și azil au participat conducerea Academiei, cadre didactice ale instituţiei şi studenţi ai Facultăţii drept, administrație, ordine și securitate publică.
În cadrul reuniunii ştiinţifice au fost abordate un şir de subiecte importante, cum ar fi: implementarea Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi în Republica Moldova; necesitatea implicării instituţiilor de stat şi a societăţii civile în eliminarea discriminării pe criterii de dizabilitate; conjugarea eforturilor în vederea sensibilizării societăţii referitor la vulnerabilităţile acestei categorii de persoane.
Totodată, participanţii şi-au focusat rapoartele asupra problematicilor ce ţin de promovarea înțelegerii aspectelor legate de dizabilități, mobilizarea suportului pentru asigurarea respectării demnităţii, drepturilor și bunăstării persoanelor cu dizabilități, creșterea gradului de conștientizare a beneficiilor ce pot rezulta din integrarea a astfel de persoane în diferite domenii, cum ar fi: politic, social, economic și cultural.
Dezbaterile au reiterat imperativitatea egalităţii de şanse, de drepturi şi perspective identice. Chiar dacă oamenii cu dizabilităţi sunt diferiţi, ei nu au nevoie de compasiunea semenilor, ci de recunoaşterea lor ca membri cu drepturi depline în societate.










