Festivalul Municipal al Voluntarilor 2024

În luna decembrie a avut loc Festivalul Municipal al Voluntarilor 2024. Anatolie Andronache, membru al comunității voluntarilor din cadrul Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI, a obținut titlul „Voluntarul Vârstei de Aur”.

Această distincție reprezintă o recunoaștere a contribuției sale remarcabile în dezvoltarea comunității și în promovarea valorilor solidarității și implicării civice. Prin activitățile sale, delegatul instituţiei a demonstrat că dedicarea și experiența sunt resurse valoroase pentru progresul social.

Academia „Ștefan cel Mare” își exprimă recunoştinţa pentru această realizare şi prin exemplul inspirațional oferit, subliniază importanța implicării tuturor generațiilor în sprijinul comunității.