Depunerea jurământului de către efectivul de ofiţeri şi subofiţeri delegaţi la cursurile de formare profesională iniţială în cadrul Academiei „Ştefan cel Mare”

Festivitatea de depunere a jurământului solemn al funcţionarului public cu statut special a avut loc astazi, 27 decembrie în cadrul Academiei „Ştefan cel Mare”.
Cei 20 ofiţeri şi 72 subofiţeri cu emoţii şi mult entuziasm au rostit cuvinte sacre ale jurământului funcţionarului public cu statut special, au intonat Imnul Republicii Moldova şi au prezentat onorul în faţa conducerii Academiei şi a invitaţilor.
La ceremonie au participat Iurie Odagiu, Prim-prorector pentru studii şi management al calităţii, Dumitru Dermenji, şef adjunct al Inspectoratului Naţional de Patrulare a IGP, Lilian Stropşa, şef adjunct al Direcţiei Resurse Umane a IGP, care la rândul lor le au transmis un mesaj de felicitare şi i-au îndemnat să poarte cu demnitate uniforma.
Totodată, la finele evenimentului, participanţii au vizionat un film documentar “Lecţie de istorie”, realizat în colaborare cu Asociaţia “Tradiţii militare”.
Depunerea jurământului reprezintă un legământ faţă de patrie. Iar prin efortul şi îndeplinirea serviciului cu responsabilitate şi eficacitate zi de zi, va spori încrederea societăţii în poliţie.