Criminalitatea informatică și alte infracțiuni care implică probe electronice rămân provocări majore pentru societățile din regiunea Parteneriatului Estic. Astfel, în perioada 4-6 februarie 2025, Academia „Ştefan cel Mare” a organizat cursul de instruire cu genericul: „Investigațiile financiare, valuta virtuală și darknet-ul”, destinat angajaților subdiviziunilor subordonate MAI, precum şi angajaţilor altor instituţii naţionale de aplicare a legii.
Cursul a avut drept obiectiv familiarizarea participanților în problemele de investigații financiare, fraudă financiară și infracțiuni de spălare de bani, gestionarea monedelor virtuale și utilizarea darknet-ului în anchetele penale.
Urmare acestei instruiri, beneficiarii vor reuşi să gestioneze mai bine investigațiile financiare și cele de criminalitate cibernetică, ceea ce va duce la dezvoltarea practicii de urmărire a banilor în investigarea criminalității informatice și a infracțiunilor conexe.
Cursul prenotat s-a desfăşurat în cadrul proiectului CyberEast+ şi susţinut de Uniunea Europeană şi Consiliul Europei.





