La data de 6 decembrie 2024, în cadrul Academiei „Ștefan cel Mare” s-a desfășurat Conferința științifico-practică studențească cu genericul „Promovarea drepturilor omului prin prevenirea şi combaterea violenţei în bază de gen”, ediția a IX-a.
Evenimentul a fost organizat de Catedra drept polițienesc în cadrul Campaniei Organizaţiei Naţiunilor Unite „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, desfăşurată anual la nivel internaţional în perioada 25 noiembrie-10 decembrie.
La conferință au participat conducerea instituției, cadrele profesoral-didactice, studenții Academiei „Ștefan cel Mare” și ai altor instituții de învățământ superior, precum şi invitata specială – Președinta Asociației Femeilor de Carieră Juridică din Moldova, Vera Lupu.
Participanții au abordat subiecte tematice, cum ar fi: violența în familie; legislația privind drepturile omului; impactul violenței on-line și măsurile necesare pentru asigurarea egalităţii de gen; consolidarea eforturilor în vederea sprijinirii victimelor; creșterea securității digitale și implementarea politicilor incluzive.
Organizatorii conferinței au subliniat importanța formării generațiilor implicate în combaterea violenței și promovarea valorilor democratice, cu reafirmarea angajamentului de a contribui la un viitor mai sigur și egal pentru toți.






