La data de 16 aprilie 2024, la iniţiativa Centrului Naţional de Transfuzie a Sângelui, în colaborare cu Secţia medicală a Academiei „Ştefan cel Mare” a fost organizată o acţiune de donare voluntară a sângelui.
La acest eveniment de caritate au participat, benevol, 95 de studenţi şi angajaţi ai Academiei, care, prin asemenea gest de generozitate au oferit o şansă reală de salvare a vieţii oamenilor aflaţi în situaţii de criză.
Acţiunea solidară va aduce un aport considerabil sistemului naţional de sănătate, care va contribui la menţinerea rezervelor naţionale de sânge.
Conducerea Academiei „Ştefan cel Mare” aduce recunoştinţă organizatorilor şi transmite mulţumiri cordiale tuturor donatorilor de sânge pentru nobilul gest, atitudine şi grijă manifestată faţă de conaţionalii săi.