Academia „Ștefan cel Mare” lansează proiectul de cercetare dedicat accelerării integrării europene

Republica Moldova face încă un pas important pe calea consolidării statului de drept și a apropierii de Uniunea Europeană. În acest context, în cadrul Academiei „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne a fost lansat proiectul de cercetare „Accelerarea integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană prin dreptul comparat”, realizat de   Dinu Ostavciuc, doctor habilitat, conferenţiar universitar și Tudor Osoianu, doctor în drept, profesor universitar.

Demersul, implementat de Academia ,,Ștefan cel Mare”, reconfirmă rolul mediului academic de actor activ în parcursul european al țării. Proiectul are ca obiectiv analiza și valorificarea celor mai bune practici juridice europene,  prin metoda dreptului comparat, contribuind astfel la accelerarea procesului de integrare și la consolidarea armonizării legislative naționale.

Acest proiect va contribui la consolidarea statului de drept și a unei culturi juridice europene, la creșterea capacității instituționale, la implicarea mediului academic în procesul decizional, dar și la educarea cetățenilor și tinerilor cu privire la valorile și principiile fundamentale ale Uniunii Europene.

Prin aceste activități, Academia „Ștefan cel Mare” demonstrează că știința și cercetarea, reprezintă un instrument strategic pentru modernizarea sistemului juridic și un mijloc concret de apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Europeană.