Absolvirea cursului de formare inițială a subofițerilor debutanți, promoția a XXII-a

La data de 24 ianuarie 2025, în cadrul Direcției „CIPAL” a Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI, s-a desfăşurat Ceremonia de absolvire a Cursului de formare inițială a subofițerilor de poliție debutanți.

Alături de 119 de colegi ai promoţiei a XXII-a, la înmânarea certificatelor de formare au participat şi 14 absolvenţi ai Cursului de formare iniţială a ofiţerilor debutanţi care au desfăşurat stagiul de instruire în cadrul Direcţiei dezvoltare profesională.

Cu deosebite emoţii, determinaţi şi hotărâţi, tinerii absolvenţi au completat rândurile funcţionarilor publici cu statut special ale Ministerului Afacerilor Interne, fiind pregătiţi să facă faţă provocărilor ce se vor ivi în ulterioara activitate profesională.

În cadrul evenimentului festiv prorectorul pentru formare şi personal, Iulian Caţ dar şi şeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției Alexandru Lupan, au adresat mesaje de felicitare şi i-au încurajat pe proaspeţii apărători ai ordinii de drept enunţând că doar prin muncă şi dăruinţă vor atinge scopurile propuse.

Pe parcursul instruirii, cursanţii au avut oportunitatea să-şi dezvolte o bază de cunoştinţe juridice necesare pentru realizarea obiectivelor de performanţă, precum şi pentru formarea deprinderilor, abilităților şi competențelor necesare ce vor contribui la apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor, inclusiv, prin activitățile de menținere și asigurare a ordinii și securității publice.