Astăzi, 17 noiembrie, Academia „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne a marcat Ziua Internațională a Studentului, printr-o ceremonie dedicată comunității academice și studenților instituției.
Evenimentul a demarat cu intonarea Imnului de Stat al Republicii Moldova, moment de solemnitate, care a subliniat spiritul de responsabilitate și apartenență civică al tinerilor noștri. Activitatea a continuat cu salutul oficial și prezența onorantă a ministrei Afacerilor Interne, însoțită de conducerea Academiei.
Ulterior, în cadrul ceremoniei a avut loc înmânarea diplomelor și mențiunilor pentru studenții care s-au evidențiat prin performanțe academice, rezultate remarcabile și implicare în activități de consolidare a ordinii publice.
Rectorul Academiei, Dinu Ostavciuc, a adresat un mesaj de felicitare și apreciere, subliniind rolul esențial al studentului în dezvoltarea instituțională și profesională.
,,Stimați studenți, astăzi de ziua voastră, din numele comunității academice, din numele Senatului Academiei, rectoratului și al meu personal, vă adresăm un gând de recunoștință și un gând de prețuire, pentru tot ceea ce faceți în viața Academiei ,,Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne”.
Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a transmis, la rândul său, cuvinte de încurajare pentru studenți, evidențiind importanța formării acestora în cadrul MAI și rolul lor în consolidarea securității și ordinii publice din Republica Moldova.
,,Dragi studenți, această zi, vă este dedicată în întregime, reprezentați mândria Academiei și speranța societății. Efortul vostru zilnic, disciplina, dorința de progres și seriozitatea cu care vă pregătiți, reflectă o maturitate remarcabilă. Aţi ales un parcurs, care cere perseverență și curaj, iar atitudinea voastră, confirmă angajamentul față de această profesie”.
În contextul celor 35 de ani de la constituirea Academiei, profesorii şi studenţii Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI au depus o Capsulă a Timpului, cu un mesaj adresat succesorilor noştri şi generaţiilor în devenire, în care au aşezat un Drapel corporativ al Academiei, pe pânza căruia au fost scrise numele şi prenumele tuturor angajaţilor instituţiei şi semnăturile olografe ale acestora.
Semnificaţia prezentului demers a fost amplificată şi prin potrivirea locului, unde va fi păstrată Capsula, şi anume – temelia Monumentului Marelui Domnitor, Patron al instituţiei noastre – Ştefan cel Mare şi Sfânt. Locul păstrării Capsulei Timpului a fost acoperit cu o placă de granit memorială, până la deschiderea acesteia – la împlinirea semicentenarului de la constituirea Academiei, în anul 2040.
Onorabila ocazie de a lansa Capsula Timpului s-a oferit ministrei afacerilor interne Daniella Misail-Nichitin şi rectorului Academiei „Ştefan cel Mare”, Dinu Ostavciuc. Momentul a fost eternizat printr-o fotografie istorică, care se va păstra în Muzeul Academiei.





















