Astăzi, 14 noiembrie 2025, conducerea Academiei „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne a avut o întrevedere de lucru cu reprezentanții GS Foundation, delegație condusă de domnul Ștefan Schwarz, recent desemnat în funcția de Director operațional al Fundației.
Discuțiile au vizat stadiul de implementare a proiectului „Strengthening Security and Administration Capacities in the Ministry of Internal Affairs”, cu accent pe dotarea instituției cu echipamente, destinate instruirii în utilizarea dronelor. În acest context, au fost examinate procedurile de predare-primire, precum și aspectele tehnice și operaționale, necesare funcționării acestora în conformitate cu standardele și reglementările în vigoare.
Totodată, părțile au analizat oportunitățile de consolidare și extindere a cooperării, inclusiv prin inițierea unor proiecte comune și organizarea de activități, menite să sprijine dezvoltarea capacităților instituționale și diversificarea programelor de formare profesională.
La finalul discuțiilor, echipa de conducere a Academiei, și-a reiterat angajamentul de a aprofunda colaborarea cu GS Foundation, cu obiectivul de a promova, în mod constant, modernizarea proceselor educaționale și operaționale, în concordanță cu standardele internaționale și cu direcțiile strategice de dezvoltare durabilă ale sectorului de ordine publică.





