Dialog educaţional internaţional: studenţi din Cehia în vizită la Academia „Ştefan cel Mare”

La data de 26 iunie 2025, Academia ,,Ştefan cel Mare” a găzduit un grup de studenţi de la Academia de Drept şi Securitate din Brno, Republica Cehă, aflaţi în Republica Moldova într-o vizită de schimb de experienţă.

Scopul principal al vizitei a fost familiarizarea tinerilor oaspeţi cu infrastructura instituţiei, organizarea procesului educaţional şi particularităţile formării profesionale și continue ale specialiștilor în domeniul afacerilor interne și al aplicării legii. Studenţii au avut ocazia să viziteze sălile de curs, laboratoarele specializate, poligonul de instruire, precum şi alte obiective de interes profesional şi academic.

Totodată, reprezentanţii Academiei au oferit prezentări detaliate despre misiunea, valorile şi programele de studii, dar şi despre modul în care se realizează pregătirea teoretică şi practică a studenţilor. Prin aceste sesiuni de informare și dialog, oaspeții au dobândit o perspectivă clară și detaliată asupra particularităților sistemului de pregătire profesională în domeniul afacerilor interne și de aplicare a legii din Republica Moldova. Vizita s-a axat pe un dialogul intercultural, promovând consolidarea relaţiilor educaţionale.

La încheierea vizitei, delegația studenților din Republica Cehă și-a exprimat profunda recunoștință pentru ospitalitatea caldă și disponibilitatea constantă a reprezentanților Academiei „Ștefan cel Mare”. Totodată, aceștia au evidențiat relevanța și impactul pozitiv al unor astfel de schimburi internaționale asupra consolidării pregătirii profesionale, accentuând rolul esențial al cooperării academice transfrontaliere în dezvoltarea unei perspective globale asupra carierei în domeniul securității publice și aplicării legii.