La data de 14 mai 2025, Ziua Memoriei şi Recunoştinţei a fost marcată la gimnaziul „Valentin Mereniuc” din Bilicenii Vechi, Sîngerei – activitate dedicată eroului care şi-a sacrificat viaţa abia la demararea conflictului armat, în decembrie 1991, care ulterior a escaladat în Război pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova.
Oaspeţii de onoare prezenţi la eveniment au transmis mesaje pline de emoţii şi recunoştinţă evidenţiind curajul, devotamentul şi dragostea de ţară a eroilor din localitate. Prorectorul Iulian Caţ a menţionat: „La decizia Guvernului Republicii Moldova şi implicării active a instituţiilor de stat, în colaborare cu organizaţiile de veterani de război, avem această inedită ocazie de a comemora jertfa Eroilor neamului care a însoţit înfiinţarea Statului în care trăim.
Ani la rând Ministerul Afacerilor Interne depune efort în vederea organizării, desfăşurării şi participării împreună cu autorităţile de stat la şirul de activităţi cultural-educative, patriotice şi comemorative, menite să promoveze valorile naţionale şi chipul apărătorului de neam”.
Activităţile educativ-patriotice şi de comemorare vor continua şi în luna mai, în gimnaziile: „Tudor Ţarnă” din Ciuteşti, Nisporeni; „Vladimir Cimpoieş”, din Buciumeni, Ungheni; „Vitalie Ceban” din Alexăndreni, Sîngerei şi „Eugen Nacu” din Drăgăneşti”, Sîngerei.
Academia „Ştefan cel Mare” se alătură cu veneraţie acestor demersuri menite să păstreze vie memoria celor căzuţi la datorie şi să transmită generaţiilor tinere repere morale şi patriotice.
Aducem sincere consideraţiuni veteranilor de război şi tuturor celor care au făcut realizabilă această frumoasă iniţiativă în vederea promovării interferenţei generaţiilor, educării spiritului de patriotism în rândurile tinerilor şi eternizării fiilor neamului care au înscris multiple pagini de curaj, bărbăţie şi eroism în timpul îndeplinirii nobilului demers civic şi profesional.








