Limba maternă – cel mai dulce grai
31 Aug 2020
Limba Noastră este sărbătorită la data de 31 august, prilej ce servește celebrarea limbii strămoșești, prin care putem readuce spiritul culturii, al neamului și al tradițiilor pentru al transmite generațiilor viitoare.
29 de ani de la Independența Republicii Moldova
27 Aug 2020
La 27 august Republica Moldova marchează cel mai important eveniment istoric – adoptarea Declarației de Independență. Eroii care și-au sacrificat viața pentru independența țării nu pot fi uitați nici astăzi. Cu această ocazie la sediile Academiei au fost arborate drapelele de stat, iar în cadrul Bibliotecii Generale „Tudor Roșca” a instituției a fost inaugurată o expoziție tematică care va fi deschisă până la 1 septembrie inclusiv.
În atenția studenților anului I de studii 2020-2021 zi, taxă
26 Aug 2020
Aducem la cunoștința studenților anului I de studii de la Facultatea drept, ordine publică și securitate civilă că la data 01.09.2020, începând cu ora 09.00,
Primul an de școală pentru copiii angajaților Academiei
26 Aug 2020
Tradiția de a iniția în primul an de școală pe copiii angajaților instituției continuă și în acest an. Administrația instituției a adresat copiilor care pășesc pentru prima dată pe tărâmul cunoștințelor, succese la studii și sete nemărginită de carte.
Donații din partea PNUD și SUA pentru Centrul integrat de pregătire pentru aplicarea legii
6 Aug 2020
Centrul integrat de pregătire pentru aplicarea legii din cadrul Academiei „Ștefan cel Mare” a primit donații din partea Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și a Guvernului SUA un lot de echipamente în valoare totală de peste 73 de mii de dolari americani.
