Ziua Profesorului, celebrată prin sport și spirit de echipă
Cu prilejul Zilei profesionale a lucrătorilor din învățământ, comunitatea academică a instituţiei noastre, a celebrat această zi și printr-o activitate sportivă, menită să aducă profesorii și studenții mai aproape, într-un cadru informal, bazat pe fair-play și spirit de echipă.
În acest context, Catedra educație fizică și autoapărare a organizat un meci amical de fotbal între reprezentanții cadrelor didactice și cei ai studenților Academiei. Partida s-a desfășurat pe stadionul Clubului Sportiv Central „Dinamo”, oferind participanților prilejul de a schimba pentru câteva ore sala de curs cu terenul de sport.
La eveniment a fost prezent prorectorul pentru studii și management al calității, Constantin Rusnac, alături de echipa cadrelor didactice și echipa studenților.
Dincolo de caracterul competitiv al partidei, întâlnirea a oferit un context potrivit pentru consolidarea relațiilor dintre profesori și studenți, promovând valori precum respectul reciproc, fair-play-ul, solidaritatea și spiritul de echipă.
Activitatea reconfirmă preocuparea constantă a Academiei, pentru promovarea unui stil de viață activ și sănătos și pentru crearea unor oportunități prin care membrii comunității academice să interacționeze și dincolo de cadrul tradițional al procesului educațional.
Astfel de inițiative contribuie la construirea unei comunități academice unite, în care performanța, colegialitatea și respectul se regăsesc atât în sala de curs, cât și pe terenul de sport.