Pregătire profesională continuă pentru angajaţii IGP

Pregătire profesională continuă pentru angajaţii IGP image 1

În perioada 28–30 octombrie 2026, în cadrul Departamentului formare continuă al Direcției „CIPAL” a Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI, s-a desfășurat cursul  „Activitatea polițienească comunitară”, destinat angajaților Inspectoratului General al Poliției.

Programul de instruire a avut drept scop consolidarea cunoștințelor și dezvoltarea competențelor profesionale ale polițiștilor în domeniul evidenței unice a infracțiunilor și a persoanelor care au săvârșit infracțiuni, precum și al actualizării și rectificării datelor în funcție de rezultatele urmăririi penale, ale judecării cauzelor și ale executării pedepselor.

Activitățile didactice au fost susținute de formatori cu experiență în domeniu, care au valorificat metode și tehnici interactive de instruire, favorizând schimbul de experiență și aplicarea cunoștințelor în situații profesionale concrete.

La finalul programului, cei 18 polițiști au confirmat competențele și abilitățile profesionale dobândite pe parcursul instruirii, fiindu-le înmânate certificatele de absolvire.

Prin organizarea acestor programe de formare continuă, Academia „Ștefan cel Mare” contribuie la perfecționarea pregătirii profesionale a angajaților Ministerului Afacerilor Interne și la consolidarea capacităților instituționale ale structurilor de ordine publică.

Ultima actualizare: 2 Nov 2026 - 15:07