Ziua profesională a lucrătorilor din învățământ

Este deja o tradiție ca an de an, către ziua de 5 octombrie, fiecare instituție de învățământ din țară, dar și de peste hotare să-și etaleze bilanțul activității pentru anul universitar precedent. Ziua respectivă are o semnificație specială pentru cadrele didactice, deoarece a devenit drept Zi profesională a acestora. Începând cu anul 1994, a cincea zi din octombrie este proclamată de UNESCO drept Ziua Mondială a Educației sau Ziua Internațională a Profesorilor.

Prin această decizie, Republica Moldova, la rând cu alte ţări ale lumii, a obţinut o ocazie în plus de a consemna vitalitatea rolului profesorilor şi celorlalte categorii de personal din sistemul de învăţământ în dezvoltarea socială, economică şi intelectuală.

Și în acest an Academia „Ștefan cel Mare” a MAI, cu multă tenacitate, și-a planificat evenimentele prilejuite zilei profesionale. Astfel, pentru exercitarea conștiincioasă a atribuțiilor funcționale și în semn de apreciere a rezultatelor în activitatea didactică, științifică și de cercetare, prin ordinul rectorului, comisarului-șef Dinu Ostavciuc, au fost menționate diferite categorii de angajați ai instituției, inclusiv, veteranii și pensionarii activi, iar cadrele didactice trecute în rezerva MAI, au primit câte o scrisoare cu felicitare la domiciliu.

Totodată, trecând în revistă factorii implicaţi în desfăşurarea procesului didactic, au fost decernate diplome din partea Senatului universitar al instituţiei, care confirmă titlul conferit, unui grup de angajaţi ai instituției:

  • cu titlul „Cel mai bun profesor” al anului universitar 2022/2023 (categoria personal științifico-didactic) a fost distins comisarul principal Rusnac Constantin, Șef al Catedrei procedură penală, criminalistică și securitate informațională, doctor în drept, conferențiar universitar;
  • cu titlul „Cel mai bun profesor” al anului universitar 2022/2023 (categoria personal didactic) a fost distins inspectorul principal Rotari Vadim, Asistent universitar al Catedrei instruire militară și intervenții profesionale, doctor în drept, conferențiar universitar;
  • cu titlul pentru „Cea mai bună publicație” în anul universitar 2022/2023 a fost distins coautorul monografiei „Organizarea și tactica efectuării activității de căutare și identificare”, comisarul principal Cicala Alexandru, Șef al Catedrei activitate specială de investigații și anticorupție, doctor în drept, conferențiar universitar.

În pragul Zilei profesionale a lucrătorilor din învățământ, mediul academic a avut parte de un concert dedicat, organizat de Serviciul cultural-educativ, dar și de o felicitare video oferită de către studenții instituției.