Seminarul organizat în cooperare cu Programul Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene

21 dec. 2011

în incinta Academiei „Ştefan cel Mare” sa desfăşurat seminarul de formare a formatorilor în domeniul poliţiei comunitare, organizat în colaborare cu Programul Comun al Uniunii Europene şi Consiliului Europei privind susţinerea democraţiei în Republica Moldova.

Mai multe

Curriculum-ul privind poliţia comunitară

21 dec. 2011

în sala de Conferinţă a Academiei a fost desfăşurat seminarul cu genericul „Curriculum-ul privind poliţia comunitară al Academiei „Ştefan cel Mare””, organizat în cooperare cu CoE din cadrul Programului Comun al CoE şi UE „Susţinerea Democraţiei în Moldova”.

Mai multe

Reuniunea de fondare a asociaţiei internaţionale a academiilor de poliţie (INTERPA)

21 dec. 2011

în Turcia, rectorul (comandant) al Academiei “Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, domnul Simion Carp, a participat la Ceremonia de absolvire a Academiei de Poliţie a Turciei şi la Ceremonia de semnare a Protocolului de stabilire a Asociaţiei Internaţionale a Academiilor de Poliţie (INTERPA), iniţiativă lansată şi condusă de partea turcă.

Mai multe

Colaborarea moldo-poloneză

21 dec. 2011

în incinta Academiei a avut loc întrevederea dlui Rector Simion Carp cu E. S. dl Bogumil Luft, Ambasador al Poloniei în Republica Moldova.

Mai multe

Seminarul specializat în cadrul colaborării cu Fundaţia “Hanns Seidel”

21 dec. 2011

în încinta Academiei ,,Ştefan cel Mare’’a avut loc seminarul specializat ,,Poliţia şi Societatea”, avînd ca oaspete expertul dl Hermann Vogelgsang şeful inspecţiei poliţeineşti din oraşul Filsbiburg, Bavaria.

Mai multe

SECURITY – 2011

21 dec. 2011

pe teritoriul Centrului Internaţional de Expoziţii “Moldexpo” din capitală, a avut loc deschiderea Expoziţiei Internaţionale Specializate “SECURITY – 2011”.

Mai multe

Asociaţia Poliţiştilor Creştini din SUA

21 dec. 2011

în incinta Academiei a avut loc o vizită de lucru cu reprezentanţii Asociaţiei Poliţiştilor Creştini din SUA, în frunte cu Jim Hammond, şeriful din regiunea Hamilton, statul Tennassee. A fost un schimb de opinii, discuţii, privind instruirea poliţienească, oaspeţii s-au familiarizat cu structura, activitatea Academiei.

Mai multe

„Probleme actuale privind combaterea traficului de femei”

21 dec. 2011

Evenimentul de astăzi a urmărit realizarea unui schimb constructiv de idei, cunoştinţe şi experienţe acumulate, precum şi evaluarea eforturilor întreprinse de organele competente ale statelor participante la procesul prevenirii şi combaterii fenomenului ce a constituit subiectul abordat în cadrul lucrărilor conferinţei.

Mai multe