Medalion Poetic “Intr-o lume relativă…”

Ziua de 15 ianuarie, aleasă ca Zi a Culturii Naţionale, reprezintă data naşterii poetului naţional al românilor, prozatorul, dramaturgul, ziaristul şi gânditorul, Mihai Eminescu (1850-1889).
Menţionăm că ziua Naţională a Culturii a fost instituită prin Hotărârea Parlamentului nr. 74 din 12 aprilie 2012 şi are ca scop promovarea culturii naţionale, a valorilor culturale autentice, precum şi a personalităţilor artistice din domeniul culturii.
Ziua Culturii Naţionale reprezintă nu numai o zi in care celebrăm ”Luceafărul” poeziei româneşti, dar şi o zi de reflecţie asupra culturii române, în genere, a esenţei românismului din sufletul oricăruia dintre noi.
Pentru a fi oneşti şi autentici, când vorbim despre Eminescu, trebuie mai întâi să-l recitim. Aşadar, la 16 ianuarie 2017, în incinta Catedrei Limbi Moderne şi Comunicare Profesională a avut loc un medalion poetic, cu recitaluri de poezii eminesciene, prezentare şi eseu despre marele poet şi istoricul culturii naţionale.
Referatul “Luceafărul poeziei noastre” prezentat de Ludmila Onica a evocat, o dată în plus, viaţa şi activitatea marelui poet.
Eseul “Eminescu – izvor de inspiraţie” lecturat de Veronica Lâsenco, a punctat constituentele omului de geniu.
Istoricul culturii autohtone a fost reflectat prin prisma Patrimoniului cultural naţional şi UNESCO.
Recitalul de poezie eminesciană a fost susţinut de către toţi membrii catedrei, în limbile română, franceză şi engleză: “Şi dacă”, “Floare albastră”, „Revedere”, „Pe lângă plopii fără soţ”, “Glossa” etc., poeziile “Eminescu”, „De parcă te-ascultă Eminescu” de Vasile Romanciuc şi “Dor de Eminescu”,vers Adrian Păunescu.
Partea finală a Medalionului Poetic s-a încheiat cu audiţia poeziei „Eminescu” de Grigore Vieru, transpusă pe note şi interpretată de regretaţii Ion şi Doina Aldea Teodorovici.