Licenţa Creative Commons
Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire 4.0 Internațional .  

„Legea şi Viaţa” este prima revistă științifico-practică periodică, editată în Republica Moldova din anul 1991 în domeniul ştiinţelor juridice, care a fost fondată de către regretatul Leonte ARSENE.

Începând cu anul 2022, drept rezultat al demarării unui proces de reorganizare, Întreprinderea de Stat Publicaţia periodică Revista „Legea şi viaţa” a fost reorganizată prin fuzionare cu Instituţia Publică de învăţământ superior Academia „Ştefan cel Mare” a MAI al Republicii Moldova.

Revista este destinată publicării celor mai valoroase cercetări ştiinţifice (articole, studii, practică judiciară adnotată şi comentată) elaborate în domeniul ştiinţelor juridice de către cercetători şi practicieni din ţară şi de peste hotare. De asemenea, se urmăreşte diseminarea rezultatelor ştiinţifice obţinute de către tinerii cercetători, mai ales a celor obţinute de masteranzi şi doctoranzi. Totodată, pentru informarea cititorilor privind noile lucrări ştiinţifice apărute în materia dreptului, Redacţia furnizează recomandări editoriale, inclusiv prin publicarea de recenzii. În vederea focalizării şi trasării unor subiecte predilecte de studiu pentru cercetători, un loc aparte îl au interviurile cu diverşi specialiști experimentaţi din domeniu.

Prin politica editorială a Revistei se urmăreşte dezbaterea unor teme și subiecte de maximă actualitate pentru mediile academice şi de cercetare, pentru profesori și studenți, dar și pentru practicienii implicați în aplicarea dreptului.

Scopul principal al revistei este de a contribui la cercetarea de calitate în domeniul ştiinţelor juridice. Principalele obiectivele urmărite de revistă se enumeră:

  • realizarea strategiilor de cercetare ştiinţifică naţionale şi instituţionale;
  • prezentarea celor mai noi cercetări științifice ale cadrelor științifico-didactice care activează la Academia „Ştefan cel Mare” sau la alte instituții de cercetare;
  • ridicarea calităţii cercetărilor ştiinţifice prin implementarea standardelor de calitate şi de deontologie ştiinţifică;
  • dezvoltarea aptitudinilor şi promovarea cunoştinţelor profesionale;
  • democratizarea accesului la cercetările ştiinţifice publicate;
  • asigurarea unei dezvoltări perpetue a cunoştinţelor şi a diseminării noilor rezultate ştiinţifice obţinute în diverse domenii ramurale ale dreptului;
  • realizarea schimbului de idei, experiențe între cercetători din republică și din străinătate;
  • fundamentarea de noi repere şi concepte în activitatea de menținere a ordinii și securității publice, de prevenire şi de combatere a criminalităţii de către MAI;
  • promovarea ştiinţei deschise în domeniul ştiinţelor juridice etc.

Revista „Legea şi viaţa” este tipărită la tipografia Departamentului editorial-poligrafic al Academiei „Ştefan cel Mare”, care are capacitatea logistică de a edita manuale, cursuri universitare, monografii, studii şi alte lucrări cu caracter ştiinţific elaborate de angajaţii instituţiei. Toate volumele (numerele) revistei sunt disponibile pe pagina web a Academiei „Ştefan cel Mare” (https://www.academy.police.md/editii-lv). În funcţie de numărul de abonaţi, autori și de numărul articolelor publicate, revista este tipărită în volum de circa 50-100 de exemplare. Autorilor le este distribuit cu titlu gratuit câte un exemplar al revistei. Revista este publicată în format PDF pe pagina web menţionată mai sus, toți doritorii având posibilitatea de a o accesa gratuit.

Colegiul de redacţie este preocupat în mod continuu de ridicarea nivelului de calitate al revistei. În prezent, se pune un accent deosebit pe internaţionalizarea revistei, acest deziderat fiind realizat prin publicarea articolelor în limbi de circulaţie internaţională şi prin participarea activă a autorilor străini. Este de remarcat tendinţa autorilor străini (din România, Ucraina, Rusia etc.) de a publica articole în Revista „Legea şi Viaţa”.

Revista apare de douăsprezece ori pe an, în şase ediţii. În funcție de rolul participativ al autorilor, Colegiul de redacţie este predispus să majoreze numărul de articole publicate într-o revistă.

Redacţia recomandă autorilor ca dimensiunile materialelor transmise spre publicare să nu depăşească, de regulă, 20.000-40.000 de semne (fără spațiu).

Publicaţia este distribuită în mod gratuit bibliotecilor interesate și instituţiilor de învăţământ din ţară şi din străinătate cu care Academia „Ştefan cel Mare” are acorduri de colaborare. Pentru asigurarea pregătirii profesionale continue a angajaţilor poliției, revista este distribuită şi subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne.

Numele complet al publicaţiei este Revista Ştiinţifico-Practică Legea şi Vitaţa, ISSN 2587-4365; E-ISSN 2587-4373.

Dreptul de autor asupra publicaţiei îl are Academia „Ştefan cel Mare”. Pentru fiecare articol dreptul de autor îl deţine autorul. Responsabilitatea pentru conţinutul articolelor le revine autorilor, respectiv aceştia poartă răspundere deplină pentru plagiat. Acest fapt este specificat chiar pe versoul foii de titlu al revistei.