Expoziţie dedicată comemorării a 25 de ani de la începutul acţiunilor de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova din anul 1992

Cu ocazia împlinirii în a 25 ani de la declanşarea războiului de la Nistru, Academia „Ştefan cel Mare” , a organizat o „Expoziţie dedicată comemorării a 25 de ani de la începutul acţiunilor de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova din anul 1992”.
Expoziţia a demarat la 02 februarie 2017, ora 15.00 la blocul principal al Academiei din str. Gh.Asachi,21 şi va dura până la data de 10 februarie. În cadrul acesteia au fost expuse materiale foto şi video care reprezintă combatanţii Academiei, materiale cu date biografice ale acestora, acte din arhivă.
La eveniment au participat reprezentanţii generațiilor de absolvenţi ai Academiei „Ştefan cel Mare” şi profesori care au participat, pe diferite platouri, la luptele pentru apărarea independenţei şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.
Dl viceministru al afacerilor interne, colonel de poliţie în rezervă Oleg Babin, cu ocazia deschiderii expoziţiei a menționat:„Sunt onorat, de fiecare dată, când mă aflu la Academia de poliție, printre studenți, pentru că de aici am pornit și eu. Astăzi este o zi de o importanță majoră și cu o semnificație aparte pentru noi toți cei prezenți. Este o tradiție nobilă, care se păstrează de mulți ani în cadrul acestei instituții. Datoria noastră este să continuăm această manifestație, să o susținem și să o transmitem generațiilor tinere cu mândrie”.
Printre foştii studenţi şi profesori combatanţi s-au aflat şi unii dintre cei peste 40 de studenţi ai primei promoţii care au părăsit samovolnic cazărmile în luna martie 1992 şi au plecat clandestin să lupte alături de compatrioţii noştri.
Dl Simion Carp, rectorul Academiei „Ștefan cel Mare”, organizatorul expoziţiei, la fel, participant la luptele pentru integritatea teritorială şi independenţa Republicii Moldova a punctat asupra faptului că generaţia tânără trebuie să cunoască despre războiul din anul 1992, realitatea din acea perioadă şi faptul că poporul nu-şi doreşte război.
Din efectivul constant al Academiei din anul 1992, peste 50 ofiţeri şi subofiţeri au participat la luptele de pe Nistru, din efectivul variabil (de studenţi) 25 persoane au participat la lupte pe platoul Tighina, alături de 15 ofiţeri – cadre didactice.
În ultimii 10 ani au fost înmatriculaţi la studii bugetare în Academia „Ştefan cel Mare” peste 170 fii şi fiice ale participanţilor la lupte, dintre care 5 fii şi fiice ale celor căzuţi în război.