Evenimente interne

 

Curriculum-ul privind poliţia comunitară

 

 

     Conform Codului European de Etică al Poliţiei, poliţia trebuie să fie organizată astfel încît, să promoveze bunele raporturi între poliţie şi populaţie şi, eventual, o cooperare efectivă cu celelalte organisme, asociaţii locale, organizaţii nonguvernamentale şi alţi reprezentanţi ai populaţiei, cuprinzînd grupurile etnice minoritare. Pe plan internaţional, poliţia comunitară este considerată a fi un concept, care satisface acest standard. În acest context pentru aşi împărtăşi experienţa internaţională cu privire la poliţia comunitară în raport cu instruirea poliţiei în RM, în perioada 26-27 septembrie 2011 în sala de Conferinţă a Academiei a fost desfăşurat seminarul cu genericul „Curriculum-ul privind poliţia comunitară al Academiei „Ştefan cel Mare””, organizat în cooperare cu CoE din cadrul Programului Comun al CoE şi UE „Susţinerea Democraţiei în Moldova”. La eveniment au participat 3 experţi din UE: dna Willemien Los, coordonator de Program pe probleme legate de poliţie şi drepturile omului, CoE, ofiţer de poliţie în Olanda; dna Sirpa Virta, profesor la catedra „Managementul poliţienesc” al Universităţii din or. Tampere, Finlanda; dl Elmar Nurmela, consilier al directorului Colegiului de Poliţie şi Grăniceri al Academiei de Ştiinţe în domeniul Securităţii din or. Tallinn, Estonia. Au participat reprezentanţi ai corpului didactic Academiei şi diferitor subpiziuni ale MAI RM.