Facultatea instituţiei de învăţământ superior este o subdiviziune didactică şi administrativă, care funcţionează în baza legislaţiei în vigoare, Regulamentelor, statutului, instrucţiunilor, ordinelor şi deciziilor emise de Ministerul Educaţiei şi Ministerul Afacerilor Interne, precum şi în baza Concepţiei de pregătire a cadrelor de jurişti în cadrul M.A.I. al Republicii Moldova. Facultatea reprezintă unitatea funcţionalã de bazã care organizează şi conduce procesul de învăţământ.
Facultatea este condusã de organe proprii: Consiliul Facultăţii, Biroul Consiliului Facultăţii, Decanul şi Prodecanii şi lectorii metodişti ei. Organul suprem de conducere al facultăţii este Consiliul Facultăţii care se alege pe un termen de cinci ani în conformitate cu Regulamentul cu privire la ocuparea posturilor didactice şi de conducere în instituţiile de învăţământ superior universitar.
Din Consiliul Facultăţii fac parte de drept:
- Şeful Facultăţii (Decanul);
- Şefii adjuncţi ai Facultăţii (Prodecanii);
- Şefii de catedre;
- Reprezentanţii studenţilor.
Decanul Facultăţii Drept este preşedintele Consiliului Facultăţii, iar prodecanii sunt adjuncţii lui.
Secţia Învăţământ Zi
Admitere
Admiterea la FacultateaSecuritate şi Ordine Publică a Academiei „Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne se efectuează pe bază de concurs, care, pentru anul universitar 2010 - 2011, este organizat şi se desfăşoară în conformitate cu prevederile Legii învăţământului nr. 547-XIII din 21 iulie 1995, Hotărârii Guvernului nr. 746 din 12 iunie 2002 „Cu privire la Concepţia pregătirii cadrelor de jurişti pentru sistemul organelor afacerilor interne”; Legii nr.142-XVI din 07.07.2005 „Cu privire la aprobarea Nomenclatorului domeniilor de formare profesională şi al specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţământ superior, ciclul I”, Regulamentului de organizare şi desfăşurare a admiterii în instituţiile de învăţământ superior din Republica Moldova, aprobat prin ordinul ministrului Educaţiei, Tineretului şi Sportului nr.406 din 02.05.2006.,
Durata studiilor în cadrul Facultăţii Securitate şi Ordine Publică sunt de trei ani, corespunzător a 180 de ECTS ce fac parte din domeniul 8 de formare profesională, ciclul I de studii.
La concursul de admitere la învăţământul de zi se pot înscrie cetăţenii Republicii Moldova de sex masculin şi feminin:
a)deţinători(are) ai atestatului de studii medii de cultură generală, diplomei de bacalaureat şi diplomei de studii medii de specialitate (colegii);
b) cu vârsta de până la 25 ani (pentru absolvenţii colegiilor, liceelor, şcolilor medii de cultură generală) şi de 27 ani împliniţi în decursul anului 2010 (pentru lucrătorii O.A.I., absolvenţi ai colegiilor, care au înălţimea de minimum 170 cm (168 cm – pentru absolvenţii anului 2010);
c)dezvoltaţi fizic, apţi din punct de vedere medical pentru a activa în cadrul Ministerului Afacerilor Interne;
Înscrierea la concursul de admitere a cetăţenilor Republicii Moldova, deţinători ai actelor de studii eliberate de instituţiile de învăţământ din localităţile de Est ale Republicii Moldova şi din mun. Bender se va realiza, în conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la efectele juridice ale actelor de studii eliberate de instituţiile de învăţământ din raioanele de Est ale Republicii Moldova şi oraşul Bender, aprobat prin Hotărârea Colegiului Ministerului Educaţiei, Tineretului şi Sportului nr. 1.1. din 16. 01. 2004.
Cererile de participare la concursul de admitere se vor depune până la 1 iulie la comisariatele de poliţie raionale, municipale, de sector sau nemijlocit la Academie.
Listele cu candidaţii înscrişi se afişează la avizierele de la sediul Academiei, cu cel puţin 24 de ore înainte de demararea concursului de admitere.
Candidaţii înscrişi la concurs se prezintă la sediul Academiei în ziua şi la data stabilită, unde vor fi primiţi de o comisie, care:
- verifică prezenţa şi identitatea candidaţilor;
- încasează, pe bază de chitanţă, taxa de participare la concurs;
- eliberează fişa-tip de concurs.
Candidaţii la concurs vor prezenta, personal, buletinul de identitate, o copie a vizei domiciliului permanent al lor sau al părinţilor, livretul militar sau adeverinţa de premilitar.
După expirarea termenului de înscriere la concurs, candidaţii nu mai pot solicita schimbarea datelor în cererea de înscriere sau actele anexate la cerere.
După înscriere, cu toţi candidaţii se efectuează instructajul cu privire la organizarea şi desfăşurarea concursului, potrivit graficului stabilit şi regulile care trebuiesc respectate pe perioada desfăşurării concursului. Instructajul se execută de către Preşedintele Comisiei de admitere sau un membru al acesteia, desemnat de preşedinte.
Organizarea candidaţilor pe grupe, graficul desfăşurării probelor, repartizarea pe serii şi săli de concurs, se afişează la sediul Academiei, cît şi vor fi date publicităţii pe sit –ul dat înainte de examene imediat cum vor fi stabilite regulile de desfăşurare a concursului de examene.
La probele de aptitudini candidaţii se prezintă cu buletinul de identitate, ţinuta sportivă şi cu fişa-tip de concurs eliberată de Secretariatul Comisiei de admitere. Media, notelor de concurs se calculează până la sutimi.
Modalităţile de organizare, desfăşurare şi calculare a probelor de aptitudini sunt determinate prin regulamentul de admitere a Academiei.
PROCESUL DE STUDII
Secţia învăţământ zi ai Facultăţii Securitate şi Ordine Publică pregăteşte specialişti cu studii superioare universitare licenţiate în securitate şi ordine publică în conformitate cu Nomenclatorul domeniilor de formare pentru învăţământul superior.
Secţia de învăţămînt zi este condusă de către Locţiitorul Şefului Facultăţii Drept, şef al secţiei învăţămînt zi şi în colaborare strânsă cu Secţia Educaţie şi Serviciul Studii.
Atribuţiile funcţionale ale angajaţilor Secţiei învăţămînt zi sunt stabilite conform fişelor de post.
Calitatea de student al Academiei „Ştefan cel Mare” o au toţi candidaţii declaraţi admişi în urma susţinerii concursului de admitere la secţia zi din momentul înmatriculării lor în anul I de studii şi până la repartizarea în câmpul muncii (finalizarea studiilor).
Studenţii înmatriculaţi la anul I de studii, care n-au efectuat stagiul militar se consideră încorporaţi cu data începerii anului universitar comunicându-se despre aceasta centrelor militare teritoriale.
Organizarea studiilor de la secţia zi pentru activităţile instructiv-educative este cea pe grupe academice. Batalioanele de studenţi se organizează pe anii de studii.
Grupa academică este subunitatea de bază pentru desfăşurarea procesului instructiv-educativ şi este format dintr-un număr de 20-25 studenţi din acelaşi an de studii, specializare.
Activităţile de învăţământ la disciplinele pentru care în planul de învăţământ sunt prevăzute aplicaţii, lucrări practice, proiecte etc., se pot desfăşura în subgrupe care cuprind în medie 13-15 studenţi dar nu mai puţin de 10 studenţi.
Activitatea instructiv – didactică ale studenţilor la secţia zi este asigurată de un lector metodist din cadrul secţiei.
Promovarea studenţilor în anul II de studii şi în anii următori se aprobă de către Rectorul (Comandantul) Academiei la prezentarea proiectului de ordin de către şeful Facultăţii de Drept cu condiţia îndeplinirii cerinţelor planului de studii.
Cunoştinţele studenţilor sunt verificate pe parcursul semestrelor şi în timpul sesiunilor de examene şi colocvii în conformitate cu planurile de învăţământ.
Formele concrete de verificare sunt stabilite de planurile de studii ce reflectă în ansamblu modernizarea procesului instructiv.
Evaluarea curentă a cunoştinţelor însuşite şi a deprinderilor practice se face prin acordarea de note de la „10” la „1” şi înscrierea acestora în agenda cadrului didactic (registru), nota de promovare minimă fiind „5”.
La începerea anului universitar, şeful secţiei zi a Facultăţii Securitate şi Ordine Publică comunică studenţilor disciplinele prevăzute în planul de studii, formele de organizare ale învăţământului, titularii disciplinelor, modalitatea de verificare a cunoştinţelor lor, caracterul probelor şi structura anului universitar.
Examenele sunt susţinute în zilele şi sălile stabilite, în faţa cadrului didactic care a predat disciplina respectivă şi a cadrului didactic care a condus seminariile şi lucrările practice.
Examinatorul stabileşte notele pe care le acordă studenţilor şi are obligaţia de a le trece sub semnătură în borderoul de examinare şi carnetele de note şi le aduce la cunoştinţa studenţilor.
Neprezentarea la examen (colocviu) este consemnată în borderoul de examinare cu absenţă ( „nu s-a prezentat”).
Orice modificare de notă pe care cadrul didactic examinator o operează în borderoul de examinare sau în carnetele de note se face cu precizarea datei şi sub semnătură cu menţiunea „rectificat de mine”.
Rezultatele la examene (colocvii) vor fi comunicate studenţilor în maximum 24 de ore de la data susţinerii.
Programarea examenelor pentru secţia zi se va face astfel încât să se asigure un interval de cel puţin 2-3 zile între examene.
Dacă studentul din motive obiective (în caz de boală, competiţii sportive etc.) nu se poate prezenta la examenul programat, poate solicita şefului Facultăţii reprogramarea susţinerii examenului (colocviului) cu o altă grupă care are acelaşi examinator sau la o dată ulterioară printr-un plan separat aprobat de către decanul facultăţii.
Pe perioada sesiunilor de examene studentul nu poate susţine în aceiaşi zi două examene (colocvii) la discipline diferite.
În timpul sesiunii curente orice examen poate fi susţinut numai o singură dată. Studenţii pot solicita reexaminarea pentru mărirea notei, la cel mult două discipline, cu condiţia că la toate celelalte examene, verificări, colocvii au fost apreciaţi cu note de cel puţin „8,00” şi n-au avut nici o restanţă în anul de studii respectiv şi nu au comis abateri disciplinare. Reexaminarea pentru mărirea notei se va efectua numai la finele anului de studii. Studentul poate contesta nota în termen de 24 de ore din momentul anunţării notei.
În cazul în care se probează că studentul nu a fost apreciat corect (subapreciat sau supraapreciat), Comisia de contestaţie, alcătuită prin dispoziţia şefului Facultăţii poate anula nota şi propune formarea unei comisii de examinare din trei persoane.
Notele acordate de comisiile de examinare nu pot fi contestate. În cazul în care studenţii nu obţin note de promovare după cea de a doua prezentare, vor solicita, din nou, susţinerea examenului (colocviului) la disciplina respectivă.
La a treia susţinere a unei probe, în mod obligatoriu, se constituie o comisie din trei persoane cu aprobarea Rectorului Academiei. În componenţa comisiei va fi inclus şi cadrul didactic care a predat cursul respectiv.
Drepturile şi obligaţiile studenţilor
Academia îşi consideră studenţii drept parteneri împreună cu care realizează întreaga activitate de instruire şi educaţie. Pornind de la un asemenea precept, Conducerea Academiei şi-a propus să antreneze studenţii săi în eforturile privind buna organizare şi desfăşurare a procesului de învăţământ, creându-le în acelaşi timp posibilitatea de a-şi organiza propriile activităţi specifice. Pentru aceasta, studenţii trebuie să dovedească maturitatea necesară, un comportament ireproşabil şi un spirit civic corespunzător.
Studenţii Academiei sunt parteneri de dialog şi de comunicare. În acest scop, studenţilor le sunt inerente anumite drepturi şi obligaţii.
Drepturile şi obligaţiile studenţilor sunt prevăzute expres de legislaţia în vigoare, inclusiv Carta Universitară şi Regulamentele Academiei „Ştefan cel Mare”.
Studenţii Facultăţii Securitate şi Ordine Publică a Academiei „Ştefan cel Mare” au următoarele drepturi specifice precum:
- să folosească baza materială a Academiei pentru activităţi didactice, de cercetări ştiinţifice, cultural-artistice şi sportive;
- să participe la manifestările ştiinţifice, concursuri, olimpiade interne, naţionale şi internaţionale, expoziţii organizate în cadrul Academiei sau în afara acesteia;
- să aleagă şi să fie aleşi ca membri în Consiliul Facultăţii şi Senatul Academiei;
- să beneficieze de drepturi băneşti, echipament, cazare, hrană, asistenţă medicală şi bursă conform actelor în vigoare;
- să beneficieze conform Regulamentului de permisii, învoiri sau vacanţe conform curriculei universitare;
- să fie evidenţiaţi, recompensaţi şi promovaţi pentru rezultatele deosebite obţinute atât pe tărâm instructiv cât şi ştiinţific.
Pe parcursul anilor de studii, în baza raiting-ului studenţilor li se pot acorda burse nominale de merit „Ştefan cel Mare”, şi alte burse, conform legislaţiei în vigoare.
Studenţii Academiei au obligaţii specifice precum:
- să îndeplinească toate obligaţiile ce le revin potrivit Cartei Universitare, Regulamentelor interioare ale Academiei, planurilor de studii şi programelor analitice şi să participe la toate activităţile ce rezidă din acestea;
- să utilizeze cu grijă bunurile materiale puse la dispoziţie de Academie, să le întreţină şi să le păstreze în stare bună. Distrugerea sau deteriorarea bunurilor din culpa studentului atrage obligaţia ultimului de a repara prejudiciul;
- să studieze şi să-şi însuşească temeinic cunoştinţele prevăzute în programele de învăţământ;
- să-şi formeze deprinderile practice necesare specializării;
- să manifeste respect faţă de personalul didactic şi de comandă atît din cadrul Academiei cît şi din afara acesteia;
- să aibă în toate împrejurările o comportare demnă şi civilizată, o ţinută decentă, să dovedească politeţe în relaţiile cu colegii şi să respecte normele de convieţuire în comun;
- să respecte cu stricteţe onoarea şi demnitatea de student al unei instituţii poliţieneşti de învăţământ superior;
Finalizarea studiilor, susţinerea examenelor de licenţă
Încheierea studiilor universitare a studenţilor de la Secţia zi se face după sesiunea din toamnă, înaintea începerii noului an universitar.
Este promovat în anul nou de studii studentul care a obţinut minimum nota „cinci” la toate disciplinele de învăţământ inclusiv la stagiul de practică, în caz contrar este declarat nepromovat şi exmatriculat din Academie.
Absolvirea studenţilor din cadrul Facultăţii Securitate şi Ordine Publică a Academiei se face prin susţinerea examenelor de licenţă, prevăzut de planul de învăţământ al Academiei cu respectarea cerinţelor Regulamentului de organizare şi desfăşurare a examenului de licenţă în instituţiile de învăţământ universitar, care se consideră ca fiind parte componentă a prezentului Regulament.
Absolvenţii care n-au promovat examenele de licenţă primesc la cerere un certificat de studii şi o copie de pe foaia matricolă. Unde în decurs de 5 ani poate repeta examenele de licenţă de două ori.
CONTACT:
Republica Moldova, m. Chişinău, Str. Sf. Vineri 7
tel. 0 (22) 72 51 69
e-mail: valeriunour@gmail.com
Decan:
dr. în drept, conf. univ.,
Valeriu NOUR
Prodecan
Şef secţiei învăţămînt zi,
master în drept,
tel. serv: 288737
Dorin ARTENI
lector-metodist superior,
master în drept,
Mariana BULGARU
Tel. serviciu: 72 51 44
lector-metodist:
Aliona SÎRBU
master în drept,
tel. serviciu: 72 51 44
|