În conformitate cu solicitarea IGP nr.34/3-627 din 26.03.2018 la data de 31 martie 2018 Academia „Ştefan cel Mare” a MAI în comun cu Asociaţia obştească „Tradiţii militare” au participat cu un Program cultural-artistic „Tradiţii militare autohtone” în cadrul celei de-a treia etape a Campaniei pentru apropierea tinerei generaţii de poliţie „Din culisele poliţiei”.
Evenimentul a avut loc la Centrul de odihnă pentru copii şi tineret „Prietenia” din satul Coşniţa, raionul Dubăsari.
Scopul Campaniei „Din culisele poliţiei” constă în informarea corectă a tinerei generaţii despre rolul, strategia şi obiectivele poliţiei, despre necesitatea colaborării şi identificării tinerilor pentru angajarea ulterioară în MAI.
Tinerii - elevi ai gimnaziilor şi liceelor din municipiile şi raioanele Republicii Moldova au fost îndrumaţi să-şi continue studiile în cadrul facultăţilor Academiei „Ştefan cel Mare”, pentru a deveni poliţişti cu misiunea de apărare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei.