15.10.2012  Întrevederea cu participanţii seminarului de instruire ,,Formarea formatorilor - 2”


Pe data de 16.10.2012 în incinta Academiei a avut loc întrevederea cu reprezentanţii din Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Kazahstan, Kirghizia, Tadjikistan, participanţi la seminarul de instruire „Formarea formatorilor - 2” din cadrul proiectului „Protecţia copiilor împotriva torturii şi maltratării în Asia Centrală şi Europa de Est”


14.10.2012  Instruirea absolvenţilor Academiei pentru activitatea în serviciul poliţiei rutiere


La 15.10.2012 în cadrul Academiei au demarat instruirile în cadrul cursurilor speciale de 2 luni, organizate pentru pregătirea a 160 de angajaţi ai diferitor subdiviziuni OAI pentru ocuparea posturilor vacante în funcţiile din domeniul agenţilor traficului rutier. Cei 160 de audienţi sunt absolvenţii Academiei „Ştefan cel Mare”, care au depus raport pentru a fi detaşaţi la cursurile respective.


11.10.2012  Angajaţii poliţiei rutiere au fost supuşi unei reevaluări


Începând cu 24 septembrie, angajaţii Poliţiei Rutiere din întreaga ţară au fost supuşi unei reevaluări, care s-a desfăşoară în două etape.


11.10.2012  Participarea la cursul de instruire din Polonia


Prin dispoziţia MAI nr. 18/1573 din 26.09.2012 în perioada 07.10 – 12.10.2012 în or. Varşovia, Polonia se desfăşoară cursul de instruire cu genericul „Tehnici moderne de instruire”


11.10.2012  Asigurarea securităţii publice în timpul meciului Moldova-Ucraina


Conform cerinţelor dispoziţiei MAI nr. 6/2526 din 09.10.2012, în scopul asigurării ordinii şi securităţii publice la 12.10.2011 în timpul desfăşurării meciului de fotbal între selecţionatele Moldova – Ucraina, pe stadionul „Zimbru”, Academia „Ştefan cel Mare” a pus la dispoziţia CGP mun. Chişinău 150 de cursanţi, cu repartizarea în comisariatele de poliţie subordonate.


11.10.2012  Participarea la seminarul de instruire


Conform solicitării nr.5665 din 12.10.2012, parvenită din partea Biroului migraţie şi azil al MAI, în perioada 29-31 octombrie 2012, şeful Catedrei Drept poliţienesc, dl Ştefan Belecciu şi lectorii-asistenţi, dl Roman Vozian şi dna Anna Jurnavei, au participat la „Seminarul de pilotare al programului de instruire GOVAC în domeniul migraţiei pentru instituţiile guvernamentale”


10.10.2012  Vizita delegaţiei de la Bucureşti


Pe data de 11.10.2012 conducerea Academiei a avut o întrevedere cu dl Petar Nenov, Preşedinte al Agenţiei internaţionale pentru prevenirea criminalităţii şi politici de securitate, diplomat economist din Bucureşti.