Data de 15 ianuarie, zi în care s-a născut marele poet Mihai Eminescu, e marcată în Republica Moldova ca Ziua Naţională a Culturii.
Eminescu a fost o personalitate copleşitoare, care i-a impresionat pe contemporani prin inteligenţă, cultură, memorie, curiozitate intelectuală, bogăţia şi farmecul limbajului, lăsându-ne drept moștenire imensa şi inegalabila sa operă poetică. „Geniul literaturii române”, „Poetul național”, „cea mai importantă Voce poetică”, - toate aceste caracteristici fac referire la cel mai cunoscut și cel mai citit poet al tuturor timpurilor.
Mihai Eminescu a lăsăt urmașilor o creație literară impresionantă – poezie, proză, publicistică, un număr mare de citate despre felul în care poetul vedea, simţea, trăia clipa, căci „poezia este limba sentimentului şi a imaginaţiei”.
Operele sale au devenit piloni ai culturii, iar aspectele diverse ale creației literare eminesciene, inclusiv meditaţiile critice au fost și vor rămâne cea mai accesibilă cale a educației în formarea personalității.
Cu această ocazie în cadrul Bibliotecii Generale „Tudor Roșca” a Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI a fost inaugurată o expoziție dedicată împlinirii a 171 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu.
Departamentul Limbi Moderne din cadrul Direcției Dezvoltare Profesională a organizat un Recital și moment poetic dedicate marelui Eminescu, personalitate care definește valorile esențiale ale culturii naționale.
Iar studenții instituției au adus în această zi un omagiu valorosului poet în cadrul complexului cultural „Aleea Clasicilor” din Grădina Publică „Ștefan cel Mare” aflată în centrul capitalei.